Dansul, ce pasiune…

In Clasa a 3-a am facut dansuri la scoala. Dansuri moderne. Aveam 9 ani si vroiam sa dansez, mai mult sa vad cum e. Eram si cu colegele de clasa si dansam impeuna. Era cam neplacut, pentru ca nu era asa usor: trebuia sa am mai multa energie decat aveam, sa invat sa suport durerea aia naspa(faceam un fel de spagat), sa invat repede miscarile, sa imi sacrific 2 ore din weekend(nu era cine stie ce ),dar imi placea. Imi placea la nebunie! Cand ajungeam acasa valsam pe hol si dansam cha cha in sufragerie. Repetam la nesfarsit aceiasi pasi: “Unu, doi trei, patru, unu doi trei patru si pirueta… si unu, doi trei, patru, cinci, sase si unu…” ). Ahh ce aminiri… M-am apucat apoi sa citesc povesti cu dansatoare si balerine( tin minte cartile “In pasi de dans” si “Angelina balerina” ). Stiu ca dansam prin sala de sport a scolii in niste cipicei negri foarte draguti si simpli. Povestea s-a terminat cand profesoara a pleacat si atunci s-au terminat si lectiile. Nu ma suparasem prea mult caci eu oricum cu catevaluni in urma renuntasem la dans(totusi aveam scala si ori cat imi doream nu puteam, nu stiam cum sa ma impart, iar pe langa asta imi lua foarte mult timp… veneam acasa buna de nimic:)) )… Dar acum, vesti uluitoare: PROFESOARA S-A INTORS!!! Incep dansurile moderne de maine in acelasi loc: sala de sport, imi caut cipicii negri(daca nu-i gasesc oricum am unii noi cu o fundita cute) aruncati printr-un dulap, imi iau covorasul de gimnasitica, ghiozdanul de sport si gata… Ce mai lipseste? Cate ceva pe ici pe colo, ceva ce nu aveam destul in clasa a 3-a: Perseverenta(ceva mai multa), energia(ma indop cu fructe ) ) si rabdare. Stiti cum e aia: 1% talent si 99%transpiratie. Asadar ma intorc la vals, se aude ca o sa facem flamenco… Cine stie… Maine dupa-miaza plec spre scoala… Spre pasi de dans!